~”Cetatea Culturala” -zece ani de la aparitie

La început de septembrie 1998, apărea în peisajul revuistic transilvan o nouă publicaţie lunară, „Cetatea Culturală” – privită, de cei mai mulţi, cu neîncredere, convinşi că, la fel ca atâtea altele, ea va sucomba, fără îndoială, în scurt timp. Reţinerea unora, în prima etapă cel puţin, era determinată de faptul că revista apărea cu finanţarea primăriei şi a consiliului local. De aici, cauza şi prilejul etichetărilor de tot felul, a atacurilor sau privirii de sus cu care ne-au gratulat mulţi dintre neo-dogmaticii sfârşitului de veac şi mileniu.La lansarea revistei, un moment modest în cadrul manifestărilor de sărbătorire a poetului Negoiţă Irimie, unul dintre cei mai constanţi colaboratori ai noştri, până la neaşteptata lui dispariţie, afirmam că ne dorim o publicaţie deschisă tuturor valorilor reale ale literaturii şi culturii transilvane şi naţionale, că nu vom deveni ancillaria nici unei grupări politice, că singurul criteriu de selecţie îl vor constitui valenţele textului propriu-zis şi nu statutul sau înregimentarea autorului lui, că vom evita bisericuţele, găştile sau celelalte grupări de tip mafiot atât de prezente în viaţa literar-artistică românească. Promiteam, tot atunci, că revista va fi deschisă deopotrivă >>>>

0 Răspunsuri to “~”Cetatea Culturala” -zece ani de la aparitie”



  1. Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s




_____________________________

REDACTIA

Coordonator: Alexandra Dina Sava __________________________ IMAGO PROMOTION - Branch of Carpathia Press & Production Ltd. o Scoala Herastrau street , nr.62, Bucharest , Romania,Europe ph.004/0748.28.28.38 __________________________

LITERATURA ROMANA DE AZI IN IMAGINI

========================= GRIGORE VIERU ========================= FRANCISC ION DWORSCHAK ========================= CLEOPATRA LORINTIU ========================= CEZAR IVANESCU ========================= A.I. BRUMARU ========================= MARIAN POPA ========================= ALEXANDRU HUSAR ========================= NICOLAE GEORGESCU ========================= THEODOR CODREANU ========================= GEORGE ANCA ========================= VALERIU ANANIA ========================= GABRIELA CALUTIU-SONNENBERG ========================= IOAN BARBU ========================= ALEXANDRU NEMOIANU ========================= NASTASIA MANIU ========================= ION PACHIA TATOMIRESCU ========================= AURELIA SATCAU ========================= GRIGORE ARBORE ========================= TEOFIL RACHITEANU ========================= DIMITRIE GRAMA ========================= ADRIAN MUNTEANU ========================= ADRIAN DINU RACHIERU =========================

REVISTE LITERARE

____________________________ _____________________________ _____________________________ _____________________________

 

septembrie 2008
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

RSS Revista VIATA LITERARA

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.