►Poeti si viziuni
- Teofil Rachiteanu : ” Alizeul de Dor “
- Adrian Munteanu: „Cinci sonete de dragoste”
- Angela Nache-Mamier: „Dolor” (fragmente)
- Cleopatra Lorinţiu: Poeme
- Cora Ardoni: ” Maretia literaturii”(in curs de aparitie editoriala)
- Emilian Marcu: „Doamna noastră limbă românească”
- George Anca: „Cenuşa lui Eliade”
- Ionuţ Caragea (Canada): “trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine”
- Lucia Olaru Nenati: “Mănînc pîine şi mă gîndesc la grîu… “
- Mariana Eftimie Kabbout: „Dor şi alte poeme noi”
- Mircea Micu: Poeme pentru mama
- Nicolae Rotaru – Poeme
- Valentina Bisog: „Acolo unde timpul – îşi află hotarul”
- Lory Cristea: Poeme
_____________________________
________________________
________________________
________________________
=========================
FRANCISC ION DWORSCHAK
=========================
CLEOPATRA LORINTIU
=========================
CEZAR IVANESCU
=========================
A.I. BRUMARU
=========================
MARIAN POPA
=========================
ALEXANDRU HUSAR
=========================
NICOLAE GEORGESCU
=========================
THEODOR CODREANU
=========================
GEORGE ANCA
=========================
VALERIU ANANIA
=========================
GABRIELA CALUTIU-SONNENBERG
=========================
IOAN BARBU
=========================
ALEXANDRU NEMOIANU
=========================
NASTASIA MANIU
=========================
ION PACHIA TATOMIRESCU
=========================
AURELIA SATCAU
=========================
GRIGORE ARBORE
=========================
TEOFIL RACHITEANU
=========================
DIMITRIE GRAMA
=========================
ADRIAN MUNTEANU
=========================
ADRIAN DINU RACHIERU
=========================
_____________________________
_____________________________
_____________________________
Cerc
azi am stat în genunchi
şi am privit un trifoi
ce-şi înfigea
rădăcinile-n pământ
bătând din aripi
am ridicat o piatră
şi am trasat cu ea
un cerc
în jurul tălpii
azi am aşezat un ou
în palmă
şi l-am mângâiat
până am adormit în el
Mahmoud Djamal
faină iniţiativă!
succes!
LUMINEZ SI ASTEPT
SUB HAINE ASCUND LUMINI DE ALTAR,
SCàLDATà IN SURìS DE OGLINZI
STIU Sà APAR, Sà DISPAR,
ìN ROUà TE-NVàLUI DE STII Sà Mà PRINZI…
MIHAELA COLIN CERNITU
(firenze- italia)
Scrisoarea a X-a.
Un firav dintre aceea care nu se vãd cu ochiul
κi plimbã plãcuta ºoaptã ºi se luptã cu norocul.
Isteþimea minþii sale prin nemãrginirea zãrii,
E vãzutã uimitoare rãsãrind din vraja mãrii.
Ascultându-ºi ºoapta dulce sorocitã de-un prooroc,
I se-aratã-n faþã iris ca un bulgãre de foc.
Se plimba aºa, într-o doarã privind totul împrejur,
ªi sfãrâmiþa-ntre gene mare bulgãre de scrum.
El venea din multe gânduri spulberând ’’nimic’’ din cale,
Pãreau încãlþate-n mare ale lui picioare goale.
Încãlþãrile-i întinse revãrsându-se-n pustiuri,
Clãbuceau lumini ºi umbre de pe marile întinsuri.
De pãmânt cu rod sau fãrã, de pe feþe rebegite,
Rãtãcite-n omenire ºi de nimeni întregite.
Îi sta-n poale o scrisoare de din vale de Rovine,
Amintindu-i de un geniu ºi de scurta lui sclipire.
El zâmbeºte-n colþul gurii, blând coboarã al sãu surâs
Pe o lacrimã cãzutã din al ei prea dulce plâns.
Vede gându-i sclipitor rãstãlmãcind sens opus
Ca pe-o razã de luminã strecurându-se de sus.
Ãl firav printre cuvinte vede, strãlucirea minþii lui,
Nime-n lume nu o vede parcã ar fi a nimãnui.
ªi lipsit el de noroc ºi flãmând de-o vorbã bunã,
Scânteind în întuneric el scânteile-ºi adunã.
Când o mare de cuvinte îi face condeiul ros,
Printre stele el se-aprinde strecurându-se de jos.
mary deca t
145 t
Vede mintea lui lucratã, vede pana lui cioplitã,
De o mânã a unui meºter cu o sete infinitã.
Sete de iubire e ce doar prin iubire trece,
Rãmasã-n lume ca un geniu, nemuritor nu ºi rece.
El rãscolitor de timpuri mergând pânã-n marginile minþii,
Pe când timpul îl rãstoarnã descreþeºte cuta frunþii.
Ãl firav uriaº dintre cei ce nu-i poþi vede,
κi ascultã a sale ºoapte ce pe buze par cã-i ºede.
Scânteierea minþii lui îi aºeazã-n faþã gând,
El pe-o foaie de hârtie îl aºterne tremurând.
‘’Urmãreºte aceastã carte de din vale de Rovine,
Ce-a-nceput-o Eminescu ºi-a trimis-o þarã þie.
Peste mine timp va trece ºi-oi pleca ºi eu din loc,
Va rãmâne-n urmã acela cãtre care-am sã mã-ntorc.
Ca o umbrã, ca un vis, ca o pulbere de stele,
Printr-o ultimã scrisoare epilog la astã vreme.
Acel ’’geniu’’ care vede-n viaþa lumii viaþa lui
Este pulbere de stele în þãrâna oriºicui.
Acea pulbere de stele-n viaþa lumii e lãsatã,
ªi sub frunþile senine din belºug e revãrsatã.
Pe când torente de iubire ies din gânditoare gânduri,
Peste lume se ridicã învingând moarte ºi timpuri.
Acel spirit din þãrânã se ridicã cãtre stele,
ªi-i mereu sub fruntea ta, scânteierea minþii mele. . !
Versus.
Cum aş putea pe Făt-Frumos
Să îl arăt şi eu sub pană?
Să-i fac din toc sunând armonios
Poveste într-o iarnă?
Să repet că sta pe-un negru cal
Şi-şi flutura basmaua?
Că bătea pământu-n lung şi-n lat
Cătând-o pe Ileana?
Şi să repet că-i un voinic
Neânfricat şi mândru?
C-apare noaptea pe-un colnic
De unde-şi mână gându’?
În vale-n poartă de castel
Unde visând Ileana,
Stă-ntinsă-n flori de muşeţel
Îngreunându-şi geana?
Veniră bătrâneţile adânci
Şi-astăzi Ileana este,
În poală cu vreo şapte prunci
Spunându-le o poveste:
_A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Un Făt-Frumos bătând poteci
Şi căuta o fată.
Fermecătoare ca o zână,
Cu plete revărsate,
Din creştet până la pământ
Şi sclipitoare-n toate.
În visătoarea-i faţă
Un gând să aibă dor,
Să vadă-n dimineaţă
Un prinţ nemuritor…
Pe când din ochii ei cădeau
Priviri în apa mării,
În gândul ei păreau nimic
Adâncurile zării.
În tâmple palmele-şi ţinea
Şi firea-i visătoare,
Către adâncuri o purta
Călătorind din soare.
Privirea ochilor albaştri
Năştea lumini şi umbre,
Când apunând sau răsărind
Se revărsau din tâmple.
Părea o fee din adânc
Pierdută printre stele,
Şi ca o umbră pe pământ
Se strecura din ele.
În mintea Fătului-Frumos
Prindea contur Ileana,
Şi-n pieptul lui cânta duios
Acoperindu-i geana.
Sub sărutările din vis
Clipeau a sale pleoape,
Ţinându-i ochi întredeschis
Se tremurau în noapte.
Când printre gene se-arătau
Fiorduri de lumină,
În ochii lui se strecurau
Părundu-i că se-nclină.
Întreaga lume,înclinată
O vede-n ameţire,
Căci ameţit e el de fată
Şi plin e de iubire.
Din vis coboară-n al său braţ
Şi lună şi luceferi,
Păreau luceferi alintaţi
Strălucitori şi veseli.
Lipită luna de-al său braţ
Părea încununată,
De mii de stele prinse-n lanţ
Şi zarea minunată
Păreau scânteie de argint
Unitele lor inimi,
Şi răsărind în asfinţit
Se dezlegau din chinuri.
Din chinul dulcelor poveri,
Din chinu-nstrăinării,
Veneau din zare mângâieri
Spre marginile mării.
La ea privind cu ochi deschişi
El vorba-şi face şoaptă,
Când ea-i ţinea pe-ai ei închişi
El dorul şi-l arată.
_Rămâi în vis pe braţul meu
Frumoasa mea Ileană,
Şi scaldă-mă-n surâsul tău
Mângâietor de rană.
Deschide ochii adormiţi
Priveşte-i pe luceferi,
Cum te privesc încremeniţi
De-atâta dor şi temeri.
De teama pierderii de vis
De a te şti pierdută,
Împiedicându-te de-un plâns
Fiind o stea căzută.
Precum din mine tu răsari
Întruchipând perfectul,
La fel te simt pe când dispari
Înconvoindu-mi sceptrul.
Ne-nduplecată vrei s-apui
Luceafăr ce-ţi priveşte,
Aripa-ţi când pe cer te sui
Născând altă poveste.
”Leneş gene ea le saltă
Şi-l priveşte-n faţă drept,
Îndrăzneaţă şi înaltă
I se tremură pe piept.
I se saltă-n colţuri buze
Cu-n fermecător surâs,
Îl întreabă aşa într-o doară
Arătându-şi glasul plâns”:
_Păi dacă el Hyperion
Iubi pe Cătălina,
De ce tu azi nu m-ai iubi
Şi mai numi Cristina?
De ce în vise tu mă vezi
Căzută dintre stele,
Pe când alăturea te-aprinzi
Unindu-te cu ele?
De ce în braţe tu mă prinzi
Dacă mă ştii pierdută?
De ce din viaţă tu mă stingi
Numindu-mă căzută?
Desprinde-te din vis te du
De îmi clădeşte-o lume,
Că toate-n asta mă duru
Ducându-mă-n genune.
Călătorind din alte lumi
La mine te întoarce,
Şi coborându-te-n genuni
Din moarte mă renaşte.
”Şi Făt-Frumos îngândurat
Se-nlătură din vise,
Plecând în lume-ndurerat
Către pământuri zise”:
_Pământuri în fâşii întinse
La capete de ape,
Clădiţi-mi lume nouă din abis
Şi-un răsărit în noapte.
Din fundul mării ridicaţi
Toiag să sparg văzduhul,
Şi-n toată zarea să înalţ
Un loc precum mi-e gândul.
Îmi dau şi razele din trup
Căci vreau a mă renaşte,
Pe-o vie palmă de pământ
De-n abis m-oi întoarce.
Către Cristina să mă-ndrept
Şi s-o trezesc din noapte,
Strângându-i mâinile la piept
S-o rătăcesc din moarte.
Şi dacă sunt nemuritor
Şi nume am Luceafăr,
Cum aş putea să mă cobor
Spre moarte doar în treacăt?
Şi dacă ea,iubirea mea
E-n lume muritoare,
Cum aş putea să mă măsor
Cu-a ei iubire mare?
Îţi dau eu numele-napoi,
Îţi dau şi nemurirea,
Dar fă-mi o lume pentru ea
Să îmi trăiesc iubirea.
_Nemuritor ce din cuvânt
Răsai şi vrei ţărână,
Îţi dau orice dar om de rând
N-ai cum să fii sub lună!
Îţi dau pământ din el să faci
O lume cum ţi-e gândul,
Îţi dau orice acuma taci
Căci pierzi degeaba timpul!
”În ăst răstimp când el pierind
În zare precum vântul,
În urma lui ea se vedea venind
Pe când vorbea cu timpul”:
_Părinte-al meu ce mă făcuşi
O mândră stea în talpă,
Tu dă-mi o palmă de pământ
Răsăritor din apă.
Şi dă-mi un loc ca să-mi aşez
În nemurire soarta,
Lângă Luceafăr să m-aprind
Să nu mi-l fure alta.
Ia-mi tinereţea ce o am
Şi fă-mă muritoare,
Sădeşte-n mine doar un dram
Lumeasca alinare.
_Copila mea,îţi dau ce vrei,
Şi locuri nouă-n ceruri,
Tu pe Luceafăr să îl iei
În mii de alte feluri.
Să-l vezi de-aici din locul tău
Posomorât sub lună?
Ah!Piară-ţi gândul ăsta rău
Şi nu mai fi nebună!
Tu vrei să fii o stea pe cer
Când eşti din mine ruptă?
Şi vrei să fii la fel ca el
Şi rece şi căruntă?
De stelele lucesc pe cer
Sub ochiul tău albastru,
Lucesc căci toate sunt la fel
Cu-mbătrânitul astru.
Dar de-l iubeşti copila mea
Tu dute de-l găseşte,
Şi coborând pe steaua ta
Tu vezi de te iubeşte.
Căci nici el nu e muritor
Şi-a lui lumină-n noapte,
Străpunsă e de-un tainic dor
Ştiindu-te departe…
Părinte-i sunt ce din pământ
Vorbindu-i,lui m-arăt,
Răsar din tot căci nu sunt mort
Şi pot să vă dau tot.
”Ea se-aruncă precum o stea
Străpungătoare-n zare,
Pe când în locul lui sclipea
Se strecură în mare.
_O!Vin la pieptul meu te lasă
Pe o trestie de zahăr,
Şi dintre stele te coboară
Căci nu te vreau Luceafăr!
Te vreau un prinţ nemuritor
Venit din altă lume,
Pe raza ta să vii uşor
Şi să îmi dai un nume.
Te vreau un vis încondeiat
Cu o culoare clară,
Te vreau din stele strecurat,
Tu vino te coboară.
Tu din pământuri răsărind
Şi scufundat în mare,
Din toate mândru ai ieşit
Strălucitor în zare.
Nimic din tot ce eşti
Privirea nu-mi îngheaţă,
Căci eşti când străluceşti
Risipitor de ceaţă.
Pe raza ta călătorind
Mă simt la fel ca tine,
Şi împlinită mă întind
Spre tine din genune…
În locul tău mă simt un vis
Nemuritor dar singur,
Privind în marele abis
Mă înfior şi picur.
Lumini şi umbre pe pământ
Căci fără tine-s rece,
Te văd şi trist şi ca un gând
Degeaba timpul trece.
Rămâi la pieptul meu atins
De-o rază ce străluce,
Căci eu în lumea mea te simt
Nemuritor nu rece!
”În ăst răstimp el glasu-i auzea
Cum răsărea din mare,
Şi din pământuri suspina
Privindu-şi braţe goale.
_O!Tată,inima-mi se rupe
Şi îmi ciobesc lumina,
Îmi arde dor năpraznic tâmple
De ea pieri-i-ar vina.
De asta-ţi cer să-mi dai un loc.
Pe cerul meu să suie,
O stea cu numele de foc
Ce o avem şi nu e!
Tu prin iubirea ce i-o porţi
O faci nemuritoare,
Eu şti părinte că tu poţi
Să o ridici din mare.
_Luceafăr scump nemuritor
Tu dute te întoarce,
Lângă Cristina ce de dor
Nu poate a renaşte.
”Şi el pieri mânat de dor
Spre glasul care-l strigă,
Şi renăscut ca din pământ
El se grăbi s-o-atingă
Săltându-şi pleoapele tremurător
Ea ochiul şi-l coboară,
Către abis întunecos
Pe-o neânchisă rană.
Din umbra focului aprins
El gândul îşi desprinde,
Şi-ncununându-se cu-n vis
Pe ceruri se aprinde.
El luminând în hău adânc
Îşi face raza nadă,
Şi tremurându-şi nada blând
Se strecură în apă.
Dogoritor de-atâta foc
Ce-i arde printre raze,
Mută pământ din loc în loc
Şi în pustiuri oaze.
Peste abis nemărginit
El palmele îşi pune,
Şi din ăl haos nesfârşit
Ridică mândră lume.”
_O!Vin la pieptul meu te urcă
Pe raza-mi ce coboară,
Căci mie versus mi-ai făcut
Şi vorba-ţi mă-nfioară.
Din scripte lumii îi arăţi
Necunoscutul nume,
Cum poţi nimicul să-l suporţi?
O!Vin’ să-ţi dau renume.
Pe cerul meu ca să răsai
Coroană de Luceafăr,
Deasupra-mi frunţii să te am
Făcându-ţi stele leagăn.
Şi de Luceafăr nu mă vrei
Tu ia-mă-n mii de feluri,
Precum picturile-n ulei
Tu fă-mă din condeiuri.
Când legănându-te pe sus
Din fruntea mea te lasă,
Şi scuturându-te de-apus
În braţe-mi fii mireasă.
”Pe când el glasul îşi tăcu
Lucind de und’e locul,
Cristina-n hăuri dispăru
Strivindu-şi nenorocul
Din paşii ei cei rătăciţi
Pe valurile mării,
Se-asează-n poartă de castel
Privind spre estul zării.
Ţinându-şi mâinile în tâmple
Privirea şi-o coboară,
Şi tresărea luând aminte
La tot ce o-nconjoară.
Pe când în abis se-afunda
Văzând în toate moarte,
Luceafărul pe cer plutea
Făcându-i calea lapte.
Când sub o umbră de copac
Un pământean se-arată,
Îl vede-n ramuri legănat
Inima ei de fată.
Înveşmântat şi plin de el
Se-ndreaptă pământeanul,
Şi mărunţel şi mititel,
Vorbi precum mireanul”:
_Copilă tu ce răsărişi
Din marginile zării,
Te strecuraşi şi tresărişi
Din valurile mării.
Către copacul meu tu vin
Şi fii-mi muritoare,
Îţi dau o palmă de pământ
Şi tot ce lumea are.
Eu sunt un prinţ ce-n vechi castel
Îţi pregătesc odaie,
Şi-s cu Luceafărul la fel
Strălucitor şi mare.
Pe când el trist străluce-n cer
Şi printre stele trece,
Eu nu-s aici la fel ca el,
Sunt muritor,nu rece!
”Cristina-i prinde-n ochi cuvânt
Şi geana şi-o ridică,
Către Luceafărul de sus
Se-ndreaptă şi îi strigă”:
_O!Vin la pieptul meu te lasă
Pe-o trestie de zahăr,
Şi dintre stele te coboară
Căci nu te vreau Luceafăr!
Rămâi la pieptul meu atins
De-o rază ce străluce,
Căci eu în lumea mea te simt
Nemuritor,nu rece!
”Către copac se-ndreaptă apoi,
Surâde pământenul,
Iară Luceafărul pe sus
Lucea lovindu-i voalul.
Din voalul ei făcând o nadă
Îi prinde strălucirea,
Şi strălucind ca altădată
Îi farmecă privirea.”
_Luceafăr blând nemuritor
La tine mă ridică,
Căci am de tine mare dor
Şi-aicea îmi e frică.
Nu pot să fiu cu-acest copil
Căci moartea lui mă doare,
Pe când el este muritor
Eu sunt nemuritoare!
Rămân la pieptul tău s-ating
O rază ce-ţi străluce,
Căci şi în lumea ta te simt
Nemuritor,nu rece!..
poezii populare romànesti, balade, doine si cintece de haiducie, TRADUSEin limbi internazionale.